00%
Loading...

Cine suntem

Cine suntem

ani de antreprenoriat
0
ani de testare a sistemelor de management
0
ani de muncă cu sine
0

A început Facultatea de Drept, dar a ales să învețe business la firul ierbii. Mai precis, la linia de plutire, pentru că a lucrat 9 ani în domeniul extrem de organizat și precis al croazierelor. Raiul pasionaților de proceduri, de rules & regulations. Întoarsă acasă, a început să testeze metode de implementare a sistemelor de management în afaceri și de adaptare la realitatea de business din România.
Studiază sisteme de management de peste 20 de ani. De 16 ani, acest studiu a fost unul practic, aplicat asupra propriei activități ca antreprenor.

Rezonanz inspiră oamenii de business să își identifice misiunea și să o traiască într-un mod integrat, în tot ceea ce fac. Noi suntem ingredientul care deschide perspectiva și accelerează dezvoltarea.

Acumulăm, integrăm și dăm mai departe.
Misiunea noastră este să îi ghidăm pe antreprenorii care vor să crească, prin programe customizate și măsurabile. Propunem o abordare holistică, astfel încât tu să descoperi valorile înalte, sa prosperi și să treci la un nivel superior în business și în viață.

Valorile noastre

01
Binele meu aduce bine în lume.
Atunci când îți recunoști misiunea, valorile tale se aliniază. Ești complet și în armonie cu tine la toate nivelurile. Vrei să te perfecționezi, faci lucrurile cu mai multă grijă. Când ești mai bun, faci mai mult bine.
02
Te ascult și rezonez cu tine.
Credem că empatia este o formă de evoluție. Îți primim energia și ți-o dăm înapoi, filtrată. În dialog, găsim împreună ritmul și inspirația de care ai nevoie. Problemele tale vibrează în noi și se întorc la tine cu un sâmbure de soluție. Îl hrănim și îl creștem împreună.
03
Creștem către cine suntem.
Credem că dezvoltarea ta ca antreprenor este organic legată de tine ca om. Recunoașterea misiunii aduce claritate și direcție. Ca atunci când un fir de apă a reușit să-și sape albia. Ca să ai acel impact asupra lumii de care știi că ești capabil. Ca să fii cine ești tu mai mult, angajat în proiectul tău. Perfect așa cum ești: în drum spre cea mai bună versiune a ta.
“Rezonanz m-a repus în contact cu ce trebuia să fac, cu lucrurile de bază. Partea cea mai frumoasă din colaborarea noastră a fost că Bianca nu a venit cu o rețetă. În loc să-mi impună formule predefinite, a ascultat și a urmărit problemele punctuale cu care mă confruntam. Așa m-a făcut să-mi dau singur răspunsurile și să acționez. Împreună am ales soluțiile care mi se potriveau, mie și companiei mele.”
Marius Chiriac
INOVEO Consultants